Mergi la conţinutul principal

Locul în care croim aniversări pe măsura celor mici

În mijlocul Balenei jucăuşe din Grand Play, am rezervat un loc special pentru momentele pe care copiii nu le vor uita uşor: aniversările şi petrecerile dedicate lor.

Organizează-i şi piticului tău ziua de naştere într-un loc în care să încapă toţi prietenii lui şi toate atracţiile la care visează: animatori, magicieni, pictură pe faţă, jocuri interactive şi concursuri tematice.

Îţi stăm la dispoziţie cu tot ce ai nevoie pentru o petrecere perfectă, de la meniurile pentru invitaţi şi până la materialele necesare pentru atelierele creative. Iar cel mai important lucru e că poţi decide în detaliu tot ce-ţi doreşti să ai la petrecere, inclusiv decoraţiunile şi mesajul de pe tort.

Contactează-ne pentru rezervări sau alte informaţii

Vrei să-ţi organizezi propria petrecere?

Image

Îţi oferim o experienţă completă

O petrecere de copiii în Grand Play înseamnă 3 ore de distracţie continuă, personal dedicat pentru micii tăi invitaţi, invitaţii personalizate, baloane, apă, sucuri şi mâncare pentru copii, plus cadouri, atât pentru sărbătorit, cât şi pentru invitaţii lui. Iar la final, primiţi ca amintire o ramă foto personalizată cu o imagine de la petrecere.

*Preţuri:50 Lei / invitat în timpul săptămânii
60 Lei / invitat în week-end

*Preţuri valabile pentru minim 10 invitaţi.

Image

Vrei extra-distracţie?

Îţi punem la dispoziţie o mulţime de activităţi creative pentru invitaţii copilului tău:

Pachetul 1: ceramică, plastelină, brăţări – 15 Lei / invitat Pachetul 2: măşti şi felicitări, tablou şablon – 20 Lei / invitat Pachetul 3: cutiuţe pentru comori, tablou mare, tricouri-hand painting – 30 Lei / invitat

În plus, poţi include în program şi un număr de teatru de păpuşi, unul de magie sau chiar un spectacol cu clovni sau dansatori!

Vezi lista completă de opţiuni
Image

Alege-ţi decoraţiunile!

Orice petrecere bună are nevoie de un strop de culoare, aşa că ţi-am pregătit o listă lungă de decoraţiuni cu care poţi înveseli aniversarea micuţului tău. Poţi să-ţi alegi orice, de la bannere şi coifuri de petrecere, până la costumaţii speciale şi adevărate surprize, cum ar fi balonul jumbo sau pinata colorată.

Vezi lista completă de accesorii
Image

Gustă meniul de petrecere

Pentru energia micilor invitaţi, putem include în pachetul de petrecere şi o selecţie de mâncăruri delicioase şi proaspete, preparate chiar de noi, plus tortul şi prăjiturile care nu trebuie să lipsească de la nicio sărbătoare. Iar dacă vrei să adaugi un plus de unicitate petrecerii, îţi putem asigura şi un candy / fruit / snack bar, toate personalizate cu numele sărbătoritului.

Vezi lista completă de mâncăruri

Vei afla înaintea tuturor despre:

  • cele mai aşteptate avanpremiere
  • cele mai tari promoţii şi oferte
  • cele mai interesante evenimente

Pe ce adresă de mail vrei să primeşti ştirile?