Mergi la conţinutul principal

Vanatorul De Recompense 2049 (3D) Dolby Atmos

N15
164'
3D

Descriere: 

Clasicul film al lui Ridley Scott, Blade Runner/Vânătorul de recompense (1982), devenea un film cult, având ca temă esenţa umanităţii - urmărind relaţia dintre replicanţi şi oamenii care au început prin a-i crea, au continuat prin a-i exploata, şi au ajuns să-i discrimineze şi să-i vâneze. Harrison Ford l-a interpretat pe Blade Runner - un tip de polițist futurist, acuzat de vânarea şi „eliminarea” replicanților.

La 35 de ani distanță după evenimentele din primul film, un nou vânător de replici umane - ofițerul LAPD (Los Angeles Police Department) „K” (Ryan Gosling) descoperă un secret de mult timp îngropat ce are potențialul de a scufunda în haos ce a mai rămas din societate. Descoperirea îl face pe K să demareze o anchetă cu scop final de a-l găsi pe Rick Deckard (Harrison Ford), fost vânător de replici umane, care a fost dat dispărut de trei decenii.

Acţiunea noii pelicule este imaginată de Michael Green şi Hampton Fancher (ce a colaborat şi la scenariul originalului) - se va desfăşura la câteva decenii după primul film.

Trailer: 

Program:

Pentru a-ţi rezerva biletul, selectează mai întâi ora dorită din lista de mai jos.

Filmul nu rulează Miercuri. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Joi. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Vineri. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Sâmbătă. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Dumnică. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Luni. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Marţi. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Recomandări pentru tine

Caută un film sau un spectacol

Vei afla înaintea tuturor despre:

  • cele mai aşteptate avanpremiere
  • cele mai tari promoţii şi oferte
  • cele mai interesante evenimente

Pe ce adresă de mail vrei să primeşti ştirile?