Mergi la conţinutul principal

Incredibila poveste a perei uriase (DUB)

premiera

Incredibila poveste a perei uriase (DUB)

AG
80'
2D

Descriere: 

Elefantul Sebastian şi prietenul său cel mai bun, un motan pe nume Mitcho, trăiesc în Oraşul Însorit, un loc liniştit de pe coastă. Totul e minunat aici, până când, într-o zi, primarul JB dispare!

Ieşit la pescuit, Mitcho prinde în undiţă o sticlă cu mesaj de la JB, naufragiat pe Insula Misterioasă, de unde cei doi ar trebui să-l aducă imediat acasă. În sticlă se află şi o sămânţă micuţă, pe care ei o plantează.

Peste noapte, din ea creşte o pară gigantică! Fructul uriaş este, de fapt, un vapor cu care Sebastian, Mitcho şi un amic de-al amuzantului profesor Glucoză vor porni într-o aventură periculoasă cu piraţi, un dragon de mare şi nişte fantome curioase.

E nevoie de mult curaj din partea aventurierilor, dar nimic nu-i poate opri. Sunt hotărâţi să găsească Insula Miserioasă şi să-l aducă acasă pe JB.

Trailer: 

Program:

Pentru a-ţi rezerva biletul, selectează mai întâi ora dorită din lista de mai jos.

Filmul nu rulează Vineri. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Sâmbătă. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Dumnică. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Luni. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Marţi. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Miercuri. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Filmul nu rulează Joi. Te invităm să consulți programul din altă zi.

Recomandări pentru tine

Caută un film sau un spectacol

Vei afla înaintea tuturor despre:

  • cele mai aşteptate avanpremiere
  • cele mai tari promoţii şi oferte
  • cele mai interesante evenimente

Pe ce adresă de mail vrei să primeşti ştirile?